Home » D:News » O nouă planetă pitică, descoperită în sistemul nostru solar. Astronomii intuiesc şi existenţa unui „Super-Pământ” imposibil de observat

O nouă planetă pitică, descoperită în sistemul nostru solar. Astronomii intuiesc şi existenţa unui „Super-Pământ” imposibil de observat

Publicat: 27.03.2014
Astronomii au anunţat descoperirea unei noi planete în sistemul nostru solar, dincolo de Pluto. Este vorba de o planetă pitică, cu un diametru de doar 450 de kilometri. Planeta a fost numită 2012 VP113 şi este posibil să fie compusă în special din gheaţă.

Ea se află la limita interioară a Norului Oort, care conţine multe corpuri cereşti formate din gheaţă.

2012 VP113 se află la o distanţă de Soare de peste 76 de Unităţi Astronomice (AU), dar ajunge chiar şi la 940 AU la un anumit moment al orbitei sale. O Unitate Astronomică este egală cu distanţa de la Pământ la Soare (150 de milioane de kilometri). 

Deci, noua planetă se află mai departe decât Pluto şi o altă planetă pitică, Sedna (cu un diametru de 1.000 de kilometri), descoperită în anul 2004.

Sedna şi noua planetă observată acum pot fi incluse în zona interioară a Norului Oort, spun astronomii, care au publicat această descoperire în revista Nature. Asta ar însemna însă că hotarele Norului Oort sunt mult mai extinse decât se credea până acum.

În această zonă există corpuri cereşti care pot avea chiar dimensiunea planetei Marte sau a Terrei, dar ele se afla atât de departe încât cu greu pot fi observate, explică Scott Sheppard, de la Carnegie Institution for Science, unul din autorii studiului despre planeta 2012 VP113.

Astronomii cred că aceste mici planete au ajuns aici după ce au fost aruncate, probabil, din Centura Kuiper de către planete mai mari, „orfane”, care la rândul lor au fost împinse din sistemul solar de gigantele gazoase.

O altă teorie susţine că micile planete provin de fapt din alt sistem solar, dar au ajuns aici sub acţiunea unei stele care, în trecere, le-a schimbat traiectoria.

Oamenii de ştiinţă estimează că în zona interioară a Norului Oort există aproximativ 900 de obiecte similare Sednei şi planetei 2012 VP113, toate având diametrul de peste 1.000 de kilometri.

Potrivit normelor stabilite de clasificare a corpurilor cereşti, o planetă pitică nu trebuie să aibă un anumit diametru, ci să se învârtă în jurul Soarelui şi să aibă o gravitaţie suficient de puternică pentru a-i determina o formă rotundă. Deci, este greu de stabilit ce obiecte de aici pot fi considerate planete pitice.

Deocamdată există în sistemul nostru solar 5 planete pitice recunoscute: Ceres, Pluto, Eris, Makemake şi Haumea.

2012 VP113 a fost observată cu ajutorul telescopului Observatorului Astronomic Optic din Chile.

Descoperirea ei sugerează că este posibil să existe undeva în sistemul nostru solar şi o planetă mai mare, un Super-Pământ, despre care unii astronomi vorbesc mai de mult timp şi pe care au numit-o Planeta X.

Aceasta ar putea fi „o planetă orfană”, chiar şi de 10 ori mai mare ca Terra, care influenţează orbita corpurilor cereşti mai mici. Această planetă gigantă ar putea să fi ieşit deja din sistemul nostru solar, sau este posibil să fie încă aici, aşteptând să fie descoperită.

Într-adevăr, unele caracteristici ale orbitelor plantelor pitice Sedna şi 2012 VP113, dar şi ale altor corpuri cereşti din această zonă a Norului Ooort, sugerează influenţa slabă, dar continuă a unui obiect masiv, îndepărtat, spun astronomii. Deocamdată, cu tehnologia existentă, o asemenea planetă este imposibil de observat, recunosc autorii recentei descoperiri.

Cercetările în această zonă a sistemului solar trebuie să continue, iar dacă vor fi descoperite mai multe planete pitice, abia atunci astronomii vor putea înţelege cum au apărut ele aici.

Details of the cold objects that orbit far from the sun.
Sursa infografic: SPACE.com / Surse: Universe Today, Live Science, The Guardian

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Inima celei mai vulcanice lumi din Sistemul Solar este mai solidă decât s-a crezut
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?